Vezi și tu ce trebuie să știi despre materia de ”Educație Fizică și Sport” în cazul în care ești student în anul 1 sau 2 în cadrul UPT

Ce trebuie să știi despre materia ”Educație fizică și sport” în calitate de student la Universitatea Politehnica?

* disciplina ”Educație Fizică și Sport” este obligatorie în primii doi ani de facultate;

* este necesar să ai 4(patru) semestre complete;

* la această materie nu se acorda note, ci calificativul ADMIS/RESPINS;

Care este procedura de înscriere la materia de ”Educație Fizică și Sport”?

* înscrierile se fac în primele două săptămâni ale anului universitar, în conformitate cu orarul afișat pentru cele două baze sportive:

Baza Sportivă nr.1: fitness –studente anul II; culturism – studenți anul I+II; fotbal – studenți anul II; jogging – studenți anul I+II;

Baza Sportivă nr.2: gimnastică aerobică – studente anul I; pilates – studente anul I; fotbal – studenți anul I; baschet 3×3 – studenți anul I+II; înot – studenți anul I+II;

Cum poți promova materia?

* participi la 7 ( șapte) lecții practice pe parcursul unui semestru, acestea urmând a fi susținute o dată la două săptămâni, în regimul PAR/IMPAR;

* trebuie să iei parte la cel puțin o competiție interstudențească pe parcursul anului universitar, ce se regăsește în Calendarul Sportiv al Departamentului de Educație Fizică și Sport ;

De ce aspecte trebuie să țină cont studenții care sunt scutiți medical?

* au aceeași obligativitate a prezenței la sport;

* vor avea un program diferențiat, propus de cadrul didactic la care s-au înscris;

* cu toate că li se permite să nu vină într-un echipament corespunzător, este necesar ca încălțămintea să fie una adecvată;

* scutirea se prezintă cadrului didactic responsabil de studenții fiecărei facultăți în parte, după cum urmează:

Arhitectură și Urbanism – Alin MOLCUȚ ;

Automatică și Calculatoare – Mihaela VARGA ;

Chimie Industrială și Ingineria Mediului – Daniel CHIRILĂ;

Construcții – Alecu CIORSAC;

Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – Mihai ALEXANDRU;

Electrotehnică și Electroenergetică – Alin MOLCUȚ;

Management în Producție și Transporturi – Gabriela GUI-BACHNER;

Mecanică – Dan IONESCU;

Științe ale Comunicării – Mariana CHIRILĂ;

Ce elemente organizatorice trebuie să ia în considerare studenții care se încadrează la categoria sportivi de performanță?

*li se recunoaște activitatea pe baza adeverinței eliberate de către clubul sportiv;

* activitatea va fi recunoscută doar daca activează la nivel de campionat divizionar A sau B la orice disciplină sportivă, fotbalul incluzând și diviziile C si D;

* au obligativitatea de a purta echipamente în culorile Universității Politehnica Timișoara în cadrul competițiilor sportive universitare și studențești

 * trebuie să se prezinte, până în data de 1 noiembrie 2019 și, respectiv, 28 februarie 2020, la secretariatul Departamentului de Educație Fizică și Sport ( Cămin 2MV , etaj 1, camera 3), pentru a fi luați în evidență;

* cei care nu se prezintă la secretariatul Departamentului de Educație Fizică și Sport până la data mai sus menționată își pierd dreptul de obținere a creditelor aferente materiei.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

Generale , ,

Pin It on Pinterest