Calendarul alegerilor pentru un post în cadrul Comitetelor Studențești de Cămin pe parcursul anului de studii 2018/2019 este aici. Pentru a putea candida, trebuie să-ți depui dosarul sigilat la administrația căminului pentru care candidezi, în perioada 14 mai 2018 – 20 mai 2018 (pana la ora 12:00).
Nu știi ce trebuie să conțină dosarul? E cât se poate de simplu:
- o adeverinţă de la facultate, din care să rezulte că studentul nu a fost exmatriculat și nu a avut abateri disciplinare;
- o adeverinţă din partea administratorului de cămin, din care să rezulte dacă a avut amenzi sau alte abateri în cămin, precum și faptul că are precazare în căminul respectiv;
- Curriculum Vitae cu poză;
- o scrisoare de intenţie;
- un plan managerial pentru persoanele care candidează la funcția de președinte de Comitet Studențesc de Cămin;
Până pe data de 21.05.2018, ora 12:00, dosarele sigilate vor fi predate de către administrația căminului reprezentanților Serviciului Social.
În aceeași zi, începând cu ora 12:30, reprezentanții Convenției Organizațiilor Studențești din Politehnică vor ridica dosarele cu candidaturi, ulterior organizându-se interviurile corespunzătoare în sediul COSPol(sala de lectura de la parterul căminului 22C), în conformitate cu următorul orar:
13:00 | 13:40 | 14:20 | 15:00 | 15:40 | 16:20 | 17:00 | |
Luni | 1C | 2C | 1MV | 19C | 20C | 8C | 9C |
Marți | 4C | 7C | 2MV | 21C | 22C | 11C | 14C |
În cele ce urmează, în data de 22 mai 2018, ora 20:00, se va afișa lista candidaților eligibili, iar miercuri, 23 mai 2018, vei avea posibilitatea de a depune contestație la secretariatul cabinetului prorectorului responsabil de procesul de învățământ, problematică studențească și asigurarea calității, conform programului de lucru, în cazul în care vei fi nemulțumit de rezultatele interviurilor. Prin prisma acestui fapt, lista finală a candidaților eligibili va fi afișată în aceeași zi, la ora 19:00.
Joi, 24 mai 2018, ora 14:00, se va întruni în ședință extraordinară Comisia Pentru Probleme Studențești din cadrul UPT, pentru stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri. În cadrul aceleiași ședințe, va avea loc tragerea la sorti a președinților si a membrilor comisiilor secțiilor de votare din fiecare cămin.
Pe aceeași notă, la ora 15:00 va începe procesul de vot propriu-zis. Durata procesului de votare va fi de 6 ore, iar urnele se vor închide la ora 21.00. După încheierea perioadei de votare se va trece la desigilarea urnelor și la numărarea și centralizarea buletinelor de vot și a numărului de voturi pentru fiecare candidat. Aceste date se vor consemna într-un proces verbal, care va fi semnat de comisia secției de votare. Ulterior, în cadrul unei ședințe a Comisiei pentru Probleme Studențești a Universității Politehnica Timișoara, se vor valida/invalida rezultatele alegerilor.